[Adrian Georgescu] Toţi sîntem dopaţi

Bolt şi Phelps sînt marii recordmeni ai acestei Olimpiade, dar, printr-o ciudată răsucire a sorţii, sînt şi marii ei perdanţi. Ar face bine să se potolească: cu cît vor străbate mai rapid distanţele, cu atît recordurile lor vor însemna mai puţin. Cînd o performanţă depăşeşte borna recordului mondial, ea intră în sfera chestionabilului. Nu ştim ce substanţe aleargă cot la cot cu sportivul, dar, bizuindu-ne pe lipsa de inocenţă a acestei lumi, este clar că ele au contribuit decisiv. Altfel nu se poate. Privim atletul modern ca pe o maşină cu chip uman, în care turnarea aditivilor potriviţi îmbunătăţeşte performanţa.

Dintotdeauna eroul a fost considerat un individ diferit de ceilalţi, plasat într-un strat intermediar al firii, între om şi zeu. Eroii au însă privilegiul mitului, ne lăsăm uimiţi de faptele lor pentru că nu credem că au existat. Dacă am avea dovezi indubitabile că Hercule a trăit şi a realizat mirabilele-i fapte, imediat ne-am întreba “ce a luat” pentru a fi capabil să ucidă leul din Nemeea.

Lumea spectatorului şi cea a atletului sînt separate astăzi de un ocean de neîncredere. La fiecare record sărim o secundă din fotolii, apoi revenim în deşertul cenuşiu al neîncrederii şi al blazării.  “Alerga prea repede”, “Este inuman”, “Nu e posibil să înoţi aşa”. Nimic nu ne mai impresionează, nici o strălucire nu durează. Cînd Don Lippincott realiza, în 1912, primul record oficial al sutei de metri - 10,6 secunde -, presupun că mulţi dintre copiii prezenţi pe stadion au început de a doua zi să se antreneze la sprint. Aproape un secol i-a luat omului de pe pistă să- i decupeze sutei de metri o secundă, dar în acest răstimp bucuria omului de pe margine s-a stins. Efortul lui Lippincott părea uman, uşurinţa lui Bolt pare supraomenească. Nici nu mai contează că “a luat sau n-a luat”, îl privim ca pe un infractor deocamdată nedovedit. Copilul care s-ar apuca astăzi de atletism pentru că l-a văzut pe Usain Bolt alergînd ar afla că, pe piscurile sale, sportul încetează să mai fie un pact între oameni, devenind o perversiune chimică.

În ochii noştri, admiraţia se combină cu sila, pentru că măreţia exprimată astăzi pe un teren de sport nu poate fi decît îndoielnică. Dacă un sprinter s-ar dezagrega pe pistă, nu am fi tocmai uimiţi. Dacă însă imediat după trecerea liniei de sosire recordmanul mondial ar fi, în direct, supus la toate testele posibile şi ar ieşi curat, nu am crede.

Nu doar sportivii sînt dopaţi, toţi sîntem. Nici o analiză nu va releva prezenţa viermelui purtător de îndoială, nici un tratament nu-l va putea extirpa. Acesta e marele rău al dopajului: nu că distruge nişte oameni, după ce în prealabil i-a înălţat - în fond, e alegerea lor -, ci că a ucis în noi ideea de miracol sportiv, răpindu-ne inocenţa.

[Ovidiu Ioaniţoaia] Nişte soldaţi buni şi mici

Deoarece reprezintă o performanţă răsunătoare să cucereşti la Jocurile Olimpice atîtea medalii de aur cîte au luat Statele Unite şi Germania împreună, fireşte că sportivii chinezi, autorii isprăvii amintite, merită elogii. Iată cum i-a văzut însă uzbecul Mars Kucikarov, unul dintre tehnicienii angajaţi să pregătească, la Shenyang, lotul naţional de box al gazdelor JO 2008: “Am lucrat cu tineri de excelentă calitate, dotaţi cu o ambiţie exemplară, cu o dorinţă de muncă şi o concentrare incontestabile. Dar le lipsea plăcerea, n-o simţeau deloc, majoritatea fiind dirijaţi de la vîrste fragede către o anume disciplină în funcţie de aptitudini, nu alegînd-o ei. Aceia pe care i-am antrenat nu erau decît nişte soldaţi buni şi mici”. Fără a face teoria chibritului, evident că succesul în sport, ca şi în afara lui, se plăteşte scump. Pretinde eforturi, ba şi sacrificii. Nu cumva însă, mă întreb şi vă întreb, preţul plătit de chinezi e exagerat de mare?

Deşi a sărit la Beijing incomplet restabilit după o serie de accidentări, Marian Oprea a ocupat un onorabil loc 5 în proba de triplusalt. Unii aşteptau de la el să urce pe podium, numai că, în condiţiile date, atît a putut. A impresionat însă sinceritatea lui, cînd a declarat, la finalul concursului, că “şi dacă m-aş fi aflat în plenitudinea forţelor, tot n-aş fi reuşit mai mult. Ăsta este nivelul meu”. Într-o lume în care învinşii îşi recunosc rareori limitele, inventînd scuze peste scuze pentru înfrîngeri sau chiar arătînd cu degetul în stînga şi în dreapta, iată că Marian Oprea constituie excepţia de la regulă. Cîteodată,

să nu rîdeţi, parcă e mai uşor să fii campion decît bărbat adevărat. Spre lauda lui, Oprea a demonstrat că poţi fi în acelaşi timp şi una, şi alta.

[Cristian Geambaşu] Principii si ideologii

Florin Bratu îsi doreste sa joace cel mai bun. Cel mai bun e Rednic, fiindca el face echipa

Principiul rotatiei nu trebuie confundat cu principiul dominoului. Desi vorbim tot despre niste piese care cad. Florin Bratu a avut curaj. Si a fost sincer atunci cînd a spus ca nu i se pare corect sa intre pe teren prin rotatie cu ceilalti atacanti. Sa joace cel mai în forma. Ultimele întîmplari din viata l-au obligat sa gîndeasca în alb si negru. A ratat Euro, iar asta l-a întarit. Probabil ca l-a si întarîtat. A priceput ca în cariera egoismul e de preferat cavalerismului. Fiecare pe cont propriu. Golul marcat în Giulesti îl sustine. Celelalte goluri din campionat îi dau dreptate. Iar comparatia cu Marius Niculae îl avantajeaza. De unde izbucnirea nervoasa la adresa acestuia. Si acum o întrebare. Cine este Marius Niculae?

Nu va enervati! Stim cine e Marius Niculae, dar n-am formulat întrebarea completa. Cine este acest Marius Niculae care s-a întors la Dinamo? Un fotbalist mai bun sau mai slab decît cel care se transfera mai an la Sporting? Un om pe umerii caruia se va cladi echipa în stare sa atace campionatul si grupele Champions League sau cineva caruia i s-a aruncat un colac de salvare? Si unde s-a întors el? Într-un loc cunoscut, Saftica, the same, Groapa, cam tot aia. Da, dar cu alte chipuri. Actionari noi, coechipieri care în trecutul recent îi erau adversari. El, Sageata, nascut si crescut dinamovist, are o problema de adaptare. Iarba verde de acasa e tot verde, dar e alta iarba.

Al treilea personaj al povestii este Danciulescu. Rezerva la meciul contra Rapidului. A intrat cîteva minute pe final. Lumea a sperat ca Danciu va scorni o executie si va repara ce stricasera ceilalti. Golgeterul en titre. Golgeterul de serviciu. Baiatul bun în momentele de criza. Uite ca Danciu n-a înscris si nu a mai salvat pe nimeni! Nici macar pe el. Poate ca s-a saturat sa interpreteze rolul pompierului care stinge focuri puse de altii. Danciulescu a intrat pe teren la derby si le-a aratat tuturor ca poate juca si el precum ceilalti. Asa si asa. Doar altii fusesera titularii!

Principiul rotatiei nu s-a nascut în fotbal, ci în comunism. Si se numea principiul rotatiei cadrelor. Niste tovarasi care nu se pricepeau specific la nimic, treceau de la o functie la alta pentru ca partidul voia sa demonstreze în cheie atee ca omul sfinteste locul. Si ca nimeni nu-i de neînlocuit. Locul partidului la Dinamo a fost luat temporar de Mircea Rednic. Despre care ne vom lamuri daca roteste atacantii în scop ideologic sau fotbalistic. Ideologic e bine sa te pui bine cu nasul lui Marius, fotbalistic nu era rau deloc sa-l folosesti mai repede pe Danciu.

[mysport.ro] Povestile ascunse ale fotbalului: “Un autogol pentru a castiga”(IV)

Acest incident a avut loc intr-un meci din faza grupelor in editia din 1994 a Cupei Caraibelor.Barbados trebuia sa castige acest meci la o diferenta de cel putin doua goluri pentru a se califica in faza urmatoare.Aceasta competitie avea insa unele reguli ciudate: daca meciul se termina la egalitate in timpul regulamentar, se mergea in prelungiri, unde era valabila regula golului de aur, prima echipa care inscria, castiga si meciul cu un avantaj de doua goluri.
.
Barbados conducea cu 2-0 in a doua repriza pana cand Grenada a reusit sa marcheze in minutul 83.Jucatorii din Barbados au realizat cu trei minute inainte de final ca nu pot inscrie din nou in poarta adversarilor, au incetat sa atace, stiind ca se mai pot califica doar daca vor trimite meciul in prelungiri.In minutul 87, Sealy si Soute au pasat pana cand Sealy a marcat in propria poarta pentru a egala.
.
Jucatorii din Grenada uimiti de “reusita” adversarilor au realizat prea tarziu ce s-a intamplat si au incercat sa faca acelasi lucru pentru nu merge in prelungiri, insa nu au reusit deoarece au fost opriti de jucatorii din Barbados.Meciul s-a terminat 2-2, iar dupa patru minute din prelungiri Thorne a inscris pentru Barbados in amuzamentul spectatorilor de pe stadionul national din Bridgetown.Scor final, Barbados - Grenada 4-2!
CLICK pe poza pentru Video !!!

.
Iata ce declara James Clarkson, antrenorul Grenadei, la sfarsitul meciului.“M-am simtit inselat” .. “Jucatorii nostri nu stiau unde sa inscrie: in poarta lor sau in poarta noastra.Nu am mai vazut asa ceva.In fotbal se presupune ca trebuie sa inscrii impotriva adversarilor pentru a castiga, nu pentru ei”.

[fcrapid.ro] Nu jucăm derbyuri cu falsurile istorice!

"Multă lume a luat în derizoriu expresia folosită cândva de George Copos, care a spus că ”Dinamo are mijloace specifice”. Dovada? Clubul nostru s-a văzut târât recent într-un soi de scandal generat şi întreţinut de reprezentanţii lui Dinamo, care se autovictimizează într-un mod mai mult decât jenant. O spunem pentru ultima dată, deşi unii nu vor să înţeleagă şi pace: nu Rapid ”l-a dat afară din stadion” pe Mircea Rednic, la Galaţi, ci regulamentul şi reprezentantul oficial al LPF. Apropos, îi atragem respectuos atenţia directorului general al FRF, Ionuţ Lupescu, că declaraţia sa, ”mi se pare un lucru lipsit de respect ce i s-a întâmplat lui Rednic, se pare că trăim într-o altă epocă”, sună a instigare la nerespectarea unor capitole ale regulamentului pe care chiar domnul Lupescu, ca înaltă oficialitate a FRF, ar trebui să-l apere şi să-l respecte la sânge!

În afara aberaţiilor debitate pe această temă, dinamoviştii apelează, în genul suporterilor de curtea şcolii, la incursiuni într-o istorie pe care n-o stăpânesc şi care le sunt, în cele din urmă, defavorabile. Dinamovistul care şi-a dus ”duşmanul de-o viaţă”, Steaua, în Liga Campionilor, Cristian Borcea, n-a avut dreptate decât într-o singură privinţă, atunci când a pomenit despre cei ”25 de ani”. Exact atâţia ani de existenţă avea Rapid în momentul în care acest al doilea avorton al fotbalului românesc, Dinamo, şi-a făcut apariţia printr-un abuz grosolan. Rapid ajunsese, până atunci, într-o finală de cupă europeană şi jucase derby-uri adevărate, cu Ripensia, Venus, Unirea Tricolor, CAO etc. Dar, de unde să cunoască ”ilegaliştii” aceste crâmpeie de istorie adevărată, nu fabricată? şi chiar îi anunţăm pe dinamovişti că nici nu avem pretenţia să jucăm vreodată ”derby-uri” în compania acestui imens fals istoric numit Dinamo, ne-am declasa dacă am face-o. Jucăm cu această echipă pentru că aşa ne obligă competiţia şi îi lăsăm satisfacţia de a disputa ”unicul derby” (al comunismului) alături de cealaltă grupare ilegală, Steaua. Să vă fie de bine!"

Conducere FC Rapid

[www.fzr.ro] Un derby al clonelor comuniste!!!

.

De ce clona? De ce CSKA? Stim cu totii? Haideti sa mai vedem odata filmul.

.

La Moskova e frig. Ninge al dracului de mult. Dar e si ceva bun in asta. Ai toate conditiile sa inveti sa skiezi. In 1901, un Mare Duce - ministru adjunct (intamplator de interne), semneaza actul de nastere al Societatii de Ski Amator (sau ceva de genul asta) - OLLS in limba rusa. Se vede treaba ca rusii inca de la inceputul secolului trecut erau foarte tari la initiale... In 1911 in cadul OLLS ia fiinta si sectia de fotbal. Culori - tricou albastru navy, sorturi albe. Intre timp, in 1918 are loc revolutia rosie. Comunistii vin la putere, nu doar in politica, ci si in sport. In 1923 OLLS este preluat de armata, schimbandu-si si numele in OPPV (v-am spus ca rusii au o slabiciune pentru initiale...) - organizatia centrala de sport a armatei rosii. Culorile raman aceleasi.

.

In 1928 armata rosie implineste 10 ani. Pentru ca evenimentul sa nu treaca neobservat, prin ordin special al comisarului poporului (!) ia fiinta Casa Centrala a armatei rosii (CDKA). Toate echipele fostei OPPV preiau acest nou nume, inclusiv echipa de fotbal. Casa Centrala a Armatei...rosii - va suna cumva cunoscut?

.

In 1939 rusii au o revelatie. Ia stai, tovarase...adica noi suntem echipa armatei rosii, ma-ntelegi..rosii...si jucam in albastru-alb?!?!? Le-au fost necesari 21 de ani, dar s-au prins. Astfel, din acel an de gratie, tricourile au devenit (evident) rosii, iar sorturile albastre. La loc de cinste, pe tricou, a aparut si steaua ca emblema. Exact steaua de pe epoletii armatei sovietice. Pentagrama care reprezenta gradele ofiterilor. Imaginatia este la ea acasa.

.

1951. O noua schimbare de nume. Casa Centrala a Armatei rosii se transforma in Casa Centrala a Armatei Sovietelor - CDSA. Numitor comun exista, nu va speriati - Casa Centrala a Armatei. Ne grabim sa ajungem in zilele noastre, In fond, nu despre acest CSKA vrem sa povestim...

.

1957. Denumirea se schimba din nou - clubul sportiv cental al ministerului apararii - CSK MO.

.

In fine, in 1960, ostasii rusi isi gasesc linistea si aleg sa-si numeasca echipa simplu si tandru: clubul sportiv central al armatei - CSKA. Fara soviete, fara rosii, fara nimic... in fond, toata lumea stia despre ce era vorba.

.

Sa ne intoarcem in micul Paris.

.

Incepand din vara lui '44, Romania a inceput sa intre in ghearele hidrei bolsevice. Pe ecranele patriei a inceput sa ruleze filmul prost pe care rusii il priveau din '918. Doar ca la Bucuresti cadrele rulau mult mai repede; deja exista now-how, deja existau specialisti care sa faca totul posibil. Modelul sovietic a fost importat si in sport.

.

1947. Ia fiinta Asociatia Sportiva Armata Bucuresti. ASA. Asa cum ii sta bine unui bastard cu tata suspus, ASA este inscrisa direct in prima liga, beneficiind de desfiintarea echipei Carmen (a industriasului Mociornita) de catre autoritatile comuniste ale vremii. Salvat de la retrogradare prin metode specifice (acel ASA nu avea valoare de prima liga), copilul din flori al sportului comunist este rebotezat.

.

Astfel, incepand cu anul urmator - 1948 - echipa se numeste ... CSCA - Clubul Sportiv al Armatei. Culorile? rosu si albastru. Stema? Steaua sovietica. Ati mai auzit undeva numele asta? Cateva paragarafe mai sus. Ca sa glumim putin, se pare ca nu Steaua este clona lui CSKA, ci CSKA este clona Stelei, din moment ce rusii s-au numit CSKA abia in 1960, in timp ce pe Dambovita era deja un CSCA inca din 1948.

.

Steaua are toate, dar absolut toate elementele care definesc o clona. Nu e vorba despre o asemanare a chipului, ci de o coincidenta a ADN-ului. Aceeasi paternitate (armata comunista), acelasi nume (CSCA/CDKA), aceleasi culori, aceeasi stema. Culmea, rusii au o fila nepatata in istoria lor. Echipa de fotbal, formata in 1911, in democratie, a intrat in mod fair in competitiile vremii. Clona din Bucuresti a pus din prima secunda de viata bocancul in gura principiului de competitie sportiva, intrand direct in prima liga. Mai mult, folosindu-se de metode ce se vor dovedi in timp specifice, clonele vor evita retrogradarea pentru a-si continua monstruoasa existenta in sportul romanesc.

.

Sa revenim la geneza CSKA-ului romanesc. Am inteles cine sunt parintii spirituali. Totusi, cui a apartinut mana din care a fost zamislita CSCA? Da, exact... cine a semnat actul de nastere, recunoscand bastardul? Ne raspunde ganditorul mm stoica. Facut (presedinte) la apelul bocancilor, mm se simte dator sa repereze onoarea Stelei, inventandu-i o noua istorie. Ma rog, sluga stie pe ce se bazeaza, si anume pe nivelul de cultura negativ al populatiei steliste, dispusa sa imbratiseze orice teorie mai mult sau mai putin evolutionista din care sa lipseasca maimuta (bolsevismul). Citatul este aproximativ, insa pastreaza ideea marelui intelectual stelist. Zice asta asa: "Steaua a fost infiintata de ofiteri romani fara legatura cu regimul comunist, ofiteri ai armatei regale cu studii la Londra" Dupa ce ne revenim din soc, luam la bani marunti elucubratiile istoricului de langa cimitir.

.

In 1947 nici un ofiter roman nu putea avea studii la Moscova; era prea devreme. Cel care a semnat certificatul de nastere al Stelei se numeste Mihail Lascar. General, militar de cariera. Lascar este una dintre figurile constroversate ale Armatei Romane. A luptat pe frontul de est contra rusilor pana in noiembrie 1942, moment in care a cazut prizonier. Desi se stie despre el ca a luptat impotriva armatei rosii pana in momentul capturarii, Lascar s-a intors in Romania in calitate de comandant al diviziei Horia, Closca si Crisan. Ca si divizia Tudor Vladimirescu, aceasta unitate era alcatuita din soldati romani cazuti in prizonierat rusesc. Ambele unitati au fost folosite ca si instrumente armate de sustinere a guvernului Petru Groza, guvern marioneta impus de sovietici la 6 martie 1945. Datorita acestui fapt, Mihail Lascar a fost numit mistru de razboi, calitate din care a semnat infiintarea Stelei. Acesta este ofiterul fara nici o legatura cu regimul comunist care a facut-o pe Steaua. Cu mana lui. Dar nu prin propria vointa, pentru ca, desigur, Lascar nu avea nici o treaba cu fotbalul. Lascar l-a recunoscut pe micul CSCA. Adevaratul sau tata este generalul (cam multi generali in povestea asta, nu?) Susaikov, reprezentantul URSS in comisia aliata de control instituita in Romania dupa '45. Daca reprezentatii aliatilor in aceasta comisie s-au roit repede, lasandu-ne (conform intelegerii) pe mana rusilor, Susaikov a ramas doi ani, pana in octombrie '47. Elocvent este discursul tatalui lu' CSCA la plecarea sa din Romania: "Plecand de aici, purtam in inima noastra increderea ca poporul roman, popor frate poporului rus, va pastra in veci prietenia si recunostinta marelui popor sovietic". Nu stiu de ce ii urati voi, eu insa ii urasc pentru tot ce au reprezentat in sportul romanesc de la infiintare si pana acum. In plus, acum ii urasc pentru ca ei nu sunt altceva decat barometrul starii de sanatate a societatii noastre. Si pentru ca acum aceasta reprezinta un mediu propice, parazitii s-au inmultit exagerat si periculos. Mai mult ca oricand este datoria noastra de rapidisti sa le cunoastem adevarata istorie si sa le-o promovam. Pentru ca numai astfel vom putea stopa propagarea molimei.

[goal.com] Mourinho Satisfied, Ends Ranieri Feud

“Ranieri? The story is simple, he spoke once and he was happy, he spoke twice and he was even more happy then he spoke a third time and he had a big smile on his face. I spoke once and he got upset,” said the coach
“We can end this here. It’s 3-1 to him but my goal was beautiful. No-one likes to lose but I accept it.
“I hope Ranieri and Juventus win the preliminaries of the Champions League, I will be supporting them.”

[Alin Buzărin] Răzvan şi hidra (din Ghencea)

Antrenorul Braşovului a fost victima războiului de mai bine de 30 de ani dintre familia sa şi Steaua

Să nu cerem fotbalului nostru lecţii de morală, că nu ni le va da! Să nu-i pretindem nici decenţă, pentru că n-o vom obţine. Peisajul e aşa cum îl ştim, iar atmosfera se electrizează din cauza numeroaselor resentimente şi incompatibilităţi.

Răzvan a primit în Ghencea ceea ce era de aşteptat să primească. Anii petrecuţi la Rapid, mai multe bătălii directe pentru titlu, războiul din Cupa UEFA, plus filiaţia. Mircea Lucescu şi Ghencea sînt două entităţi incompatibile, întîlnindu-se doar în declaraţii ascuţite, atunci cînd, din inima Ucrainei, magul de Doneţk îşi aduce aminte de anii cînd nu putea să cîştige titluri din cauza Stelei.

Se putea termina mai rău. Lăcătuş a ascultat prea mult glasul tribunei, iar răbufnirea din final a adunat înlăuntrul ei inclusiv obida strînsă în neputinţa echipei sale de la Vaslui. Dar pentru el a fost bine că, vreme de 89 de minute, adversitatea tribunei s-a mutat de la persoana sa pe cealaltă bancă , la tînărul în cămaşă albă care de cîte ori ieşea, era trimis cu meticulozitate în locurile originii. Nu-i frumos, dar nimeni nu garantează că Lăcătuş, dacă merge în Giuleşti, de exemplu, are parte de altfel de tratament.

Lăcătuş a greşit că s-a repezit furios spre tranşeele rivale, însă poate garanta cineva că dacă ar fi fost în locul lui, s-ar fi stăpînit şi n-ar fi reacţionat la fel? De multe ori sîntem tentaţi să predăm lecţii de morală, fără să cîntărim cum ne-am comporta noi înşine în situaţia unor nervi întinşi!
Ce e bine e că nu s-a ajuns la încăierare şi că prin preajmă s-au mai găsit oameni cumpăniţi, capabili să împiedice contactul fizic direct. Ce e şi mai bine e că după fluierul final, Răzvan şi Marius au găsit puterea să aibă un dialog, cu toate că nimeni nu garantează că Lăcătuş ar fi dat dovadă de aceeaşi condescendenţă în situaţia în care scorul ar fi rămas 1-1.

În toată povestea există şi o cheie, care se află în bazinul carbonifer al Ucrainei. Cerebralul şi calculatul Mircea Lucescu s-ar putea uita mai des pe calendar, astfel încît să-şi planifice atacurile cu referire istorică la adresa Stelei în perioadele în care nu urmează o descindere iminentă a fiului său în Ghencea. Recenta poveste de disidenţă autoproclamată, cu Valentin Ceauşescu dorind să-l alunge din ţară, a pus gaz peste focul care arde de pe vremea cînd juniorul Lucescu, pe vremea Volgilor negre, n-avea loc la CCA şi avea să-şi croiască drum în viaţă prin tricoul lui Dinamo.

[Alin Buzărin] Jose şi Vasile

Antrenorul şi noul fundaş dreapta pot fi punctele forte ale Rapidului
...

Peseiro se agită mereu, strigă la echipă, face semne din braţe, e într-o permanentă dispută cu arbitrul de rezervă, pentru fiecare milimetru de spaţiu tehnic depăşit. De la cîţiva paşi distanţă, observatorul Halagian îl priveşte îngăduitor. Aşa era şi el odinioară, cînd cîştiga titlu după titlu.

...

Cea de-a doua realizare a verii în Giuleşti se leagă tot de prima. Don Jose l-a transformat pe Maftei din ultimul libero în viaţă - aşa i-am zis în cronici vreme de cîţiva ani, uneori poate pe nedrept - într-un fundaş dreapta viu, rău şi totodată bun. Ce-ar fi dacă, după Contra, următorul fundaş dreapta al naţionalei va fi chiar Vasile Maftei?