Cred că de doi ani nu mi-am mai speriat copiii şi vecinii strigand GOOOOOL! în stil sud-american, la un meci de fotbal al naţionalei. Ultimul răcnet l-am dat când a înscris Mutu cu italienii, la Euro, după care mucles - că doar nu m-am tâmpit să urlu când deschidem scoru cu Insulele Feroe. Mă, şi ce suflet puneam când jucau băieţii. Cum mă mai dopam cu titluri din ziare. Acum ori niciodată, Pă iei!, 17,5 ore până la meciul secolului, Azi facem istorie. După care mi-am luat seama: ce dracu, sunt prostu lor? Adică io, ca suporter, intru în cantonament cu o săptămână înainte, nu ating berea, şpriţul sau oricea altă substanţă de îngrăşat ca să fiu în formă maximă când îmi transport prietenii în Piaţa Universităţii - şi în timpul ăsta fotbaliştii şi-o trag în freză şi exersează scheme imposibile cu bagaboantele? Gata! Îmi agăţ telecomenzile în cui.
Moartea pasiunii nu s-a produs fulgerător, dar erau semne clare că dragostea se degradează. Mi s-a întâmplat să aţipesc odată în plină dominare tactică la mijlocul terenului. Bă, şi nu mă simţisem deloc obosit. Dar, de prin minutul 15-aşa, mă uitam cum pli-iimbă ai noştri mingea şi parcă îmi legănau un ceas d'ala de buzunar în faţa ochilor. La un meci capital de calificare, m-am surprins schimbând canalele ca să văd niţică acţiune la o partidă de snooker. În ultima vreme, celebrele mele zbierete care îmi împinseseră faima dincolo de zidurile blocului au fost înlocuite cu un eh! - la golurile lor şi hm! - la ale noastre. Aseară am zis eh! de doo ori şi ăsta a fost tot meciul. Băieţii de la ProSport au rezumat splendid omorul pe care l-am luat de la Israel: Ştrul l-a bătut pe Bulă.
Mă uitam de dimineaţă pe ştiri şi-am văzut că ni s-au întors olimpicii de la Vancouver. Unii mulţumiţi că au ieşit pe locul 10 la biatlon, alţii surprinşi plăcut că au fost pe 11 la bob şi tot aşa până la ăia de ieşiseră pe locul 85 - satisfăcuţi că au putut admira peisajul canadian de la Start până la Finish. Şi am făcut comparaţia cu fotbaliştii: şi ăştia fără o medalie la viaţa lor, şi ăştia mulţumiţi că fac mişcare în aer liber. După care am extins analiza şi-am constatat următoarele. La fotbal, ocupăm locul 36 pe naţiuni (după Honduras), adică stăm ceva mai bine decât la schi fond (locul 37) şi mai prost decât la schi acrobatic (locul 33). N-o să intru acum în banalităţi şi meschinării - că cât câştigă unu care sare cu schiurile şi cât ridică unu care ratează săritura la cap. Doar atâta zic: ăstora de ne-au adus mai rău decât Hondurasul le face statul stadion de 200 de milioane de euroi, la Bucureşti. Iar ei, ca să pună capăt rezultatelor tragice din meciurile în care ne reprezintă, nu găsesc altceva de schimbat decât culoarea chiloţilor? (Adrian Cercelescu)
Moartea pasiunii nu s-a produs fulgerător, dar erau semne clare că dragostea se degradează. Mi s-a întâmplat să aţipesc odată în plină dominare tactică la mijlocul terenului. Bă, şi nu mă simţisem deloc obosit. Dar, de prin minutul 15-aşa, mă uitam cum pli-iimbă ai noştri mingea şi parcă îmi legănau un ceas d'ala de buzunar în faţa ochilor. La un meci capital de calificare, m-am surprins schimbând canalele ca să văd niţică acţiune la o partidă de snooker. În ultima vreme, celebrele mele zbierete care îmi împinseseră faima dincolo de zidurile blocului au fost înlocuite cu un eh! - la golurile lor şi hm! - la ale noastre. Aseară am zis eh! de doo ori şi ăsta a fost tot meciul. Băieţii de la ProSport au rezumat splendid omorul pe care l-am luat de la Israel: Ştrul l-a bătut pe Bulă.
Mă uitam de dimineaţă pe ştiri şi-am văzut că ni s-au întors olimpicii de la Vancouver. Unii mulţumiţi că au ieşit pe locul 10 la biatlon, alţii surprinşi plăcut că au fost pe 11 la bob şi tot aşa până la ăia de ieşiseră pe locul 85 - satisfăcuţi că au putut admira peisajul canadian de la Start până la Finish. Şi am făcut comparaţia cu fotbaliştii: şi ăştia fără o medalie la viaţa lor, şi ăştia mulţumiţi că fac mişcare în aer liber. După care am extins analiza şi-am constatat următoarele. La fotbal, ocupăm locul 36 pe naţiuni (după Honduras), adică stăm ceva mai bine decât la schi fond (locul 37) şi mai prost decât la schi acrobatic (locul 33). N-o să intru acum în banalităţi şi meschinării - că cât câştigă unu care sare cu schiurile şi cât ridică unu care ratează săritura la cap. Doar atâta zic: ăstora de ne-au adus mai rău decât Hondurasul le face statul stadion de 200 de milioane de euroi, la Bucureşti. Iar ei, ca să pună capăt rezultatelor tragice din meciurile în care ne reprezintă, nu găsesc altceva de schimbat decât culoarea chiloţilor? (Adrian Cercelescu)
