Pe “Olimpico” au fost prezenţi destui oameni de fotbal din România. Ar trebui să aibă ce învăţa
Victoria Barcelonei, dar mai ales sezonul excepţional reuşit confirmă unele teorii vehiculate în fotbal, dar şi infirmă altele
1. Un antrenor tînăr şi fără experienţă nu poate conduce un club mare. Fals.
Guardiola e, de miercuri, cel mai nimerit contraexemplu al teoriei mai sus enunţate. Experienţa nu contează neapărat dacă există pasiune, iar meseria e făcută cu seriozitate maximă. Guardiola trăieşte din, dar mai ales pentru fotbal, iar atunci cînd un om petrece 18 ore pe zi în biroul său de la club studiind şi învăţînd, rezultatele trebuie să se vadă.
2. Atmosfera bună poate exista şi cu seriozitate maximă. Adevărat.
“Să ştii să faci antrenamente astfel încît jucătorilor să le placă”. E primul sfat pe care Cruyff i l-a dat lui Guardiola. “Să ştii să păstrezi o atmosferă relaxată, de prietenie”, e al doilea. “Să nu te abaţi niciodată de la reguli, pentru nimeni”, e al treilea. Toate acestea au fost respectate. Jucătorii au fost egali, exemplul lui Ronaldinho, care în perioada Rijkaard nu se antrena mai deloc, al lui Marquez, care făcea aproape zilnic naveta Barcelona - Madrid cu avionul ca să-şi vadă prietena, cu urmările de rigoare în accidentări, al lui Eto’o care-şi tăvălea colegii în faţa presei, ori al lui Messi, care mînca numai pizza, fiind de domeniul trecutului.
3. Cînd aleargă mingea, jucătorii sînt odihniţi. Adevărat.
Iar filozofia lui Cruyff. Mingea trebuie să fie cea care aleargă, nu jucătorii. Amintiţi-vă pentru o clipă acţiunile Barcelonei de miercuri. Totul se făcea după un principiu mult gustat şi de fotbaliştii de pe la noi, “dai şi pleci”, dar din păcate nu în sens fotbalistic.
4. Cel mai bun apărător e atacantul. Adevărat.
Tot de la Cruyff citire, care se lăuda cu Romario ca fiind principala sa bază defensivă. Extrapolînd, se poate interpreta şi “cea mai bună apărare începe în faţa careului advers”.
5. Jucătorii mici de înălţime nu mai au căutare. Fals.
Ce ziceţi de Messi? Dar de Iniesta? Dar de Xavi? Cei mai buni de pe teren miercuri n-au 1,70. Calităţile lor sînt altele decît ale celor cu mulţi centimetri, însă ele fac diferenţa. Cu siguranţă însă o echipă mare nu poate avea doar fotbalişti pitici. La Barcelona, balanţa o echilibrează Pique, Toure Yaya, Busquets, toţi peste 1,90.
6. Preşedintele trebuie să se implice. Fals.
Poate cea mai importantă teorie pe la noi, deloc pusă în practică la ei. La ce bun să te bagi tu, ca şef, care te pricepi puţin sau deloc, dacă ţi-ai pus acolo un om. Dă-i încredere şi lasă-l să lucreze. Nu-i impune jucători, pentru că-i ştirbeşti autoritatea şi-i strici atmosfera.
Victoria Barcelonei, dar mai ales sezonul excepţional reuşit confirmă unele teorii vehiculate în fotbal, dar şi infirmă altele
1. Un antrenor tînăr şi fără experienţă nu poate conduce un club mare. Fals.
Guardiola e, de miercuri, cel mai nimerit contraexemplu al teoriei mai sus enunţate. Experienţa nu contează neapărat dacă există pasiune, iar meseria e făcută cu seriozitate maximă. Guardiola trăieşte din, dar mai ales pentru fotbal, iar atunci cînd un om petrece 18 ore pe zi în biroul său de la club studiind şi învăţînd, rezultatele trebuie să se vadă.
2. Atmosfera bună poate exista şi cu seriozitate maximă. Adevărat.
“Să ştii să faci antrenamente astfel încît jucătorilor să le placă”. E primul sfat pe care Cruyff i l-a dat lui Guardiola. “Să ştii să păstrezi o atmosferă relaxată, de prietenie”, e al doilea. “Să nu te abaţi niciodată de la reguli, pentru nimeni”, e al treilea. Toate acestea au fost respectate. Jucătorii au fost egali, exemplul lui Ronaldinho, care în perioada Rijkaard nu se antrena mai deloc, al lui Marquez, care făcea aproape zilnic naveta Barcelona - Madrid cu avionul ca să-şi vadă prietena, cu urmările de rigoare în accidentări, al lui Eto’o care-şi tăvălea colegii în faţa presei, ori al lui Messi, care mînca numai pizza, fiind de domeniul trecutului.
3. Cînd aleargă mingea, jucătorii sînt odihniţi. Adevărat.
Iar filozofia lui Cruyff. Mingea trebuie să fie cea care aleargă, nu jucătorii. Amintiţi-vă pentru o clipă acţiunile Barcelonei de miercuri. Totul se făcea după un principiu mult gustat şi de fotbaliştii de pe la noi, “dai şi pleci”, dar din păcate nu în sens fotbalistic.
4. Cel mai bun apărător e atacantul. Adevărat.
Tot de la Cruyff citire, care se lăuda cu Romario ca fiind principala sa bază defensivă. Extrapolînd, se poate interpreta şi “cea mai bună apărare începe în faţa careului advers”.
5. Jucătorii mici de înălţime nu mai au căutare. Fals.
Ce ziceţi de Messi? Dar de Iniesta? Dar de Xavi? Cei mai buni de pe teren miercuri n-au 1,70. Calităţile lor sînt altele decît ale celor cu mulţi centimetri, însă ele fac diferenţa. Cu siguranţă însă o echipă mare nu poate avea doar fotbalişti pitici. La Barcelona, balanţa o echilibrează Pique, Toure Yaya, Busquets, toţi peste 1,90.
6. Preşedintele trebuie să se implice. Fals.
Poate cea mai importantă teorie pe la noi, deloc pusă în practică la ei. La ce bun să te bagi tu, ca şef, care te pricepi puţin sau deloc, dacă ţi-ai pus acolo un om. Dă-i încredere şi lasă-l să lucreze. Nu-i impune jucători, pentru că-i ştirbeşti autoritatea şi-i strici atmosfera.
