8 iunie:
Cristiano Ronaldo are în sfârșit șansa să fie mai bun decât Messi la o competiție.
După ce Chelsea a câștigat Champions League cu o tactică foarte
defensivă, fotbalul interțări are un nou proverb: pe englezi să nu-i
consideri învinși până nu s-au urcat în autobuz ca să-l pornească și
să-l scoată din poartă.
Oficialii germani și cei francezi i-au rugat pe șefii federației
Greciei să nu exagereze cu cheltuielile și să ia autobuzul până în
Polonia.
Nemții joacă în Polonia în grupe, deci câștigă din prima zi, ca de obicei.
Întrebați cum cred că se vor descurca în meciurile din grupă,
jucătorii Italiei au scos imediat niște carnețele pe care aveau notate
toate cele trei scoruri care se vor înregistra.
Ăla care a avut atâta tupeu să pună Grecia în Grupa A și Germania abia în Grupa B la EURO 2012 sigur nu-i de la Moody’s.
Indiferent de rezultatele echipei, grecii au anunțat că vor ieși în stradă.
U.E. și U.E.F.A. au hotărît ca jumătate din punctele obținute de Germania să fie oferite Greciei.
-------------
Dacă Italia bate Spania, Silvio Berlusconi a promis fanilor că va ieși îmbrăcat pe stradă.
Meciul Spania-Italia va fi dominat de duelul galeriilor, care îşi vor
ironiza adversarii cu mesaje legate de datoria externă a ţării.
Întrebat după meci ce ar fi făcut dacă ar fi fost antrenorul
Portugaliei, Mourinho a declarat: „Îl scoteam pe Pepe la pauză. Păi e
posibil să joci o repriză şi să nu loveşti nici un adversar sau
coechipier?”
Antrenorul Olandei a declarat că Euro 2012 este o ocazie excelentă de pregătire a meciurilor cu România.
Ilie Dobre a anunțat că va scrie o carte după meciul Olanda – Danemarca. Ea se va numi “Olanda – Danemarca”.
Se pare că este turneul surprizelor. Suntem deja în a doua zi de Euro și Reghecampf este încă la Steaua.
Victor Ponta și-a cerut scuze populației pentru că n-a avut nici o
părere despre prima zi de la Euro, dar promite să iasă cu ceva tare după
meciurile din seara asta.
Este posibil ca în sferturi să joace Rusia cu Germania. Nemții promit
că de data asta n-o să mai atace ca proștii, cu toată echipa în terenul
advers, chit că nu e iarnă.
Fotbalul e un joc frumos, în care se întâlnesc 22 de jucători, și la
sfârșit câștigă turcii și polonezii. Ăia din echipa Germaniei.
-------------------
Polonia-Rusia chiar a fost un meci istoric. Probabil la asta s-au
gândit și cei de la UEFA când au pus arbitri nemți. Mai trebuia să pună
și observator de joc american.
Filosofia impusă echipei Germaniei de liderul ei, Mesut Özil: “Pas și șut, ca mașina de Mesut”.
Se spune că atunci când joacă prost Germania ajunge în finală, iar
când joacă bine o și câștigă. La fel se poate spune că, atunci când
Ronaldo joacă prost la echipa națională, Portugalia nu trece de grupe.
Iar când joacă bine nu știm exact ce se întâmplă, că n-a fost cazul până
acum.
După mulțimea de incidente petrecute de la începerea Euro 2012,
Comisia de Disciplină a UEFA a decis ca următoarele două Campionate
Europene să se joace cu porțile închise.
Portugalia a dat trei goluri, dar Cristinel Ronaldo n-a marcat încă.
Ca de obicei, el așteaptă niște adversari adevărați, Rayo Vallecano sau
Santander.
Bun cunoscător al fotbalului internațional, Mircea Lucescu a declarat
că, indiferent cine va ieși campioană, arbitrii vor fi de vină.
Telespectatorii români au șansa să asiste la o premieră mondială în
televiziune: să se termine TVR-ul înaintea Cammpionatului European.
După meciul cu Cehia am observat că grecii au adoptat un stil de joc foarte asemănător cu cel al Barcelonei. Îi zice tza-tzichi.
-----------------
Ronaldo “a reușit dubla” în meciul cu Olanda. Dacă era Piți pe banca
olandezilor, dădea el o dublă mai mare și întorcea rezultatul.
Cristiano Ronaldo a dat în sfârșit gol! Cu piciorul, că dacă dădea cu capul se chema că a dat gel.
Să mai zică cineva că grecii nu se pricep la fotbal și economie. Au
eliminat Rusia, echipa cu cei mai cheltuitori suporteri, singurii
turiști capabili să consume toată marfa organizatorilor, și vor juca cu
nemții. Dacă-i scot și pe ăștia, cred că Euro 2012 poate pleca acasă.
-------------------- deu - gre
UEFA a precizat că la finalul meciului nu se va face tradiționalul
schimb de tricouri. Mai exact, doar grecii le vor preda nemților pe ale
lor, odată cu șortul, jambierele și ghetele.
Domnul Adrian Vasilescu ne asigură că BNR este pregătită să facă față
oricărui rezultat la meciul de deseară. Totuși, dacă se poate, ne roagă
să ținem cu Germania.
În sfârșit, Grecia a fost de acord cu o primă măsură de austeritate: a cerut la UEFA să-i fie micșorată poarta proprie cu 25%.
Știți vorba aia? Cică pe nemți să nu-i crezi bătuți pînă nu-i vezi
urcați în cele două autocare cu care pleacă acasă: al lor și cel al
grecilor, confiscat.
Angela Merkel nu exclude posibilitatea ca, până la finalul meciului, banca de rezerve a Greciei să nu mai existe.
Ziarele nemțești avertizează: un rezultat final de 2-0 pentru Grecia ar fi cel mai periculos scor pentru eleni.
La meciul Germania-Grecia noi, românii, o să ținem cu nemții pînă la pauză și p-ormă o să întoarcem armele și vom ține cu rușii.
Întrebat cum va evolua cursul de schimb în funcție de rezultatul
meciului, Hagi a lansat următoarea speculație: ”Dacă ți-e frică de lei,
nu intri în pădure.”
Grecii au o echipă atît de proastă încît speră ca pentru ei publicul să fie primul jucător. Sau măcar primul finanțator.
Grecia nu va pleca de la Euro 2012, indiferent de rezultat. Atunci
când a fost constituit Campionatul European de Fotbal, organizatorii nu
au specificat procedura prin care grecii să poată fi scoși.
---------------------- semi
În meciul de astăzi, singura șansă a Portugaliei să se joace și ea cu mingea este să vină cu una de-acasă.
Cu cine vă uitați deseară la meciul Spaniei? Noi, cel mai probabil, cu Cristiano Ronaldo și ceilalți portughezi.
Fotbalul este un sport frumos în care se întâlnesc 22 de jucători și
la sfârșit câștigă Germania, ține mingea Spania și ratează Cristiano
Ronaldo.
Nemții nu câștigă tot timpul campionatul european, așa cum se spune.
În anii în care se țin campionate mondiale câștigă campionate mondiale.
Gigi Becali a anunțat că Steaua nu lucrează cu jumătăți de măsură,
așa că nu va juca niciodată în semifinalele vreunei competiții. Doar în
finale.
În acest an Olanda și-a propus să câștige campionatul european din
1988. Deocamdată sunt în grafic, joacă bine, sperăm să nu intervină
nimic și șansa să fie de partea lor.
Vrăjitoarea Melissa a dat asigurări că România va câștiga un turneu final atunci când acesta se va ține într-un an impar.
---------------- finala
Avînd în vedere tenacitatea recunoscută a nemților, ne putem aștepta
ca Germania să revină pe finalul meciului Italia-Spania și să cîștige
finala CE.
Balotelli nu va reuși hattrick-ul pentru că la fiecare gol își dă tricoul jos și ia galben.
Ile Dobre: “Finala va fi cîștigată de formația peninsulară.”
Italia va cîștiga finala cu 2-1, în urma a două execuții superbe semnate de Victor Ponta.
TVR anticipează audiențe generoase astă-seară, mizând și pe
comunitățile de români de afară. Asta dacă nu cumva telespectatorii vor
prefera, în locul meciului Italia-Spania, tot tradiționalul meci dintre
bine și rău de la PRO TV.
Adrian Năstase a anunțat că dacă Portugalia, favorita lui, nu cîștigă turneul se va sinucide în gît.
Organizatorii EURO 2012 au declarat că, dintre toate tricourile, cel mai bine se vînd cele cu PONTA pe spate.