Încercaţi să excelaţi în domeniul dumneavoastră, oricare ar fi acela, după ce veţi fi urcat cîteva etaje în fugă pe scări. În unele partide, asta mi se pare diferenţa dintre Nicoliţă şi alţi fotbalişti, că el este acea persoană care nu prinde niciodată loc în lift. E nedrept să-i numeri doar centrările prin spatele porţii şi să-i reduci jocul la o alergare buimacă. Noi asta facem: deseori îl judecăm pe Nicoliţă doar la momentul în care se deschid uşile liftului, iar el apare cu limba scoasă de un cot, sărind ultimele trepte.
La fel s-a întîmplat şi în ceea priveşte drumul lui prin viaţă, în care a pornit cu un important handicap. Ne place ca un tip care pleacă de jos să ajungă sus, dar unui astfel de “self made man” îi negăm dreptul de a avea perioade proaste sau de a-şi cumpăra o maşină scumpă. E ca un contract unilateral: te simpatizăm atîta timp cît faci de toate şi le faci bine.
În ultimii ani, de cîte ori antrenorul - de la Steaua sau de la “naţională” - a dorit o schimbare prin care să întărească atacul, cine a fost înlocuit? De cele mai multe ori, fundaşul dreapta. Era de la sine înţeles că Nicoliţă va alerga cît doi şi va acoperi şi acea zonă.
Ceva interesant s-a petrecut însă în dubla manşă cu Galatasaray. Un alt jucător de travaliu, Toja, a fost integrat în mecanism şi, dacă adăugăm capacitatea de efort a lui Dayro Moreno, constatăm că Steaua a devenit o echipă care, aşa cum se spune în jargonul tehnico-tactic, poate “sta sus”. Spaţiile dintre jucători au scăzut, iar efortul a fost împărţit între mai mulţi.
Cînd nu a mai fost singurul jucător ofensiv care să hărţuiască, să dubleze şi să centreze, Bănel nu a mai părut rudimentar. Ba chiar, după luni de zile în care doar a cărat pianul, a şi cîntat la el.
No comments:
Post a Comment