[Traian Radu Ungureanu] Petrescu, singur la Londra
[CFR] Apoi, primul club din România care dă, după un amar de ani, senzaţia că ştie şi poate ceva în fotbalul superior european. În sfîrşit, adjudecarea problemei fundamentale de management în fotbalul intern, unde modelul Becali e de acum demonstrabil depăşit.
Dan Petrescu a fost adus de canalul ITV1, care a transmis meciul, a stat pe scaun cu o privire lucind de inteligenţă, a vorbit curat şi precis engleza tehnică a antrenorului competent şi a dominat tehnic, de la un cap la altul, discuţiile.
Petrescu face poftă de fotbal gîndit, disecat şi explicat, aşa cum deschid apetitul marii chefs ai telviziunii franceze. Îndrăzneţ, isteţ, fără fudulie şi tobă de carte, Perescu a lăsat impresia, la Londra, că România trebuie să aibă o presă sportiva imperială şi manageri enciclopedici. Din fericire, Petrescu s-a prezentat singur la Londra.
[Adrian Georgescu] Două feluri de a muri
Partida cu Fiorentina a fost poanta unui banc prost pe care îl ştiam de mult. Steaua nu merita să acceadă în faza superioară a Ligii Campionilor, aşa cum nu avea ce căuta nici în Cupa UEFA. De fapt, pentru un astfel de meci nu merita nici să deschizi televizorul. Într-o competiţie adevărată, e o echipă care poate să respingă repetat, să facă un triunghi de pase cu un colţ în aut şi să spună cursiv alfabetul fotbalului mare doar pînă la litera B. Atît.
Circulaţia balonului a fost browniană, ca şi cum ai arunca un lighean din vîrful muntelui şi te-ai aştepta să ajungă la poale într-un punct fix. Toja a semănat cu un tramvai care se căzneşte să nu sară de pe şine, iar Dayro era la o şedinţă foto, la care Semedo monta lumina. Echipa a stat în Baciu, Petre Marin şi în Ovidiu Petre. Atacanţi? N-au fost. A existat doar un Bănel care se chinuia să dea găuri în beton cu o scobitoare.
Nu pot încheia acest articol fără a aminti de nedreptatea care i se face celeilalte reprezentante a României în Champions League. CFR Cluj a fost lăsată în mod nemeritat în penumbră de toată media de specialitate, şi nu doar înaintea ultimului meci, cel lipsit de miză. S-au făcut zeci de emisiuni şi de pagini despre o şansele unei fantome de a învia, neglijîndu-se adevărata întrupare din fotbalul nostru. Motivul l-a constituit deja obişnuita orientare a subiectelor după criteriul numeric al suporterilor. Pe teren însă, acolo unde vorbele nu înseamnă nimic, Clujul a jucat fotbal, iar Steaua nu. Dacă ieşirea CFR-ului din competiţie reprezintă doar amînarea performanţei pentru anul viitor, cea a Stelei este un act de justiţie al fotbalului.
[Cătălin Tolontan] Premiera
Gluma a făcut epocă. A ajuns să fie atribuită lui Teaşcă sau lui Costică Rădulescu sau oricui vreţi. Un antrenor de fotbal privea un concurs de gimnastică. Lumea, încîntată. Antrenorul, aşişderea. Aplauze, blitzuri. La un moment dat, în plină luptă a fetelor cu gravitaţia, tehnicianul se freacă pe chelie şi zice: “Foarte frumos! Foarte, foarte frumos! Dar la poartă cînd se trage?”.
Ei bine, uitîndu-se la fotbalul nostru care seamănă cu gimnastica, UEFA a început să se întrebe acelaşi lucru. La meciul Steaua - Fiorentina a fost pentru prima oară în istoria transmisiilor UCL cînd organizatorii au aruncat la coş sobrietatea manualului de transmisiuni TV şi au lansat o statistică maliţioasă: “În ultimele 30 de minute, gazdele n-au tras la poartă”. Aşa ceva nu s-a mai pomenit! Champions League să-şi ironizeze produsul.
Asistăm la un faliment. A eşuat felul în care e condusă Steaua. Au eşuat bunăvoinţa de clan şi generozitatea anapoda. A eşuat încăpăţînarea de a decide totul, de unul singur. Cînd patronul decide cine trage la poartă, fotbalul devine gimnastică. Dar fără campioane olimpice.
