Tuesday 19 August 2008

[fcrapid.ro] Nu jucăm derbyuri cu falsurile istorice!

"Multă lume a luat în derizoriu expresia folosită cândva de George Copos, care a spus că ”Dinamo are mijloace specifice”. Dovada? Clubul nostru s-a văzut târât recent într-un soi de scandal generat şi întreţinut de reprezentanţii lui Dinamo, care se autovictimizează într-un mod mai mult decât jenant. O spunem pentru ultima dată, deşi unii nu vor să înţeleagă şi pace: nu Rapid ”l-a dat afară din stadion” pe Mircea Rednic, la Galaţi, ci regulamentul şi reprezentantul oficial al LPF. Apropos, îi atragem respectuos atenţia directorului general al FRF, Ionuţ Lupescu, că declaraţia sa, ”mi se pare un lucru lipsit de respect ce i s-a întâmplat lui Rednic, se pare că trăim într-o altă epocă”, sună a instigare la nerespectarea unor capitole ale regulamentului pe care chiar domnul Lupescu, ca înaltă oficialitate a FRF, ar trebui să-l apere şi să-l respecte la sânge!

În afara aberaţiilor debitate pe această temă, dinamoviştii apelează, în genul suporterilor de curtea şcolii, la incursiuni într-o istorie pe care n-o stăpânesc şi care le sunt, în cele din urmă, defavorabile. Dinamovistul care şi-a dus ”duşmanul de-o viaţă”, Steaua, în Liga Campionilor, Cristian Borcea, n-a avut dreptate decât într-o singură privinţă, atunci când a pomenit despre cei ”25 de ani”. Exact atâţia ani de existenţă avea Rapid în momentul în care acest al doilea avorton al fotbalului românesc, Dinamo, şi-a făcut apariţia printr-un abuz grosolan. Rapid ajunsese, până atunci, într-o finală de cupă europeană şi jucase derby-uri adevărate, cu Ripensia, Venus, Unirea Tricolor, CAO etc. Dar, de unde să cunoască ”ilegaliştii” aceste crâmpeie de istorie adevărată, nu fabricată? şi chiar îi anunţăm pe dinamovişti că nici nu avem pretenţia să jucăm vreodată ”derby-uri” în compania acestui imens fals istoric numit Dinamo, ne-am declasa dacă am face-o. Jucăm cu această echipă pentru că aşa ne obligă competiţia şi îi lăsăm satisfacţia de a disputa ”unicul derby” (al comunismului) alături de cealaltă grupare ilegală, Steaua. Să vă fie de bine!"

Conducere FC Rapid

No comments: