După Peseiro a căzut şi Magalhaes de la Buzău. Doi paşi spre redobîndirea identităţii
Ne îmbrăcăm în ţoale italieneşti, conducem maşini germane, ieşim în oraş la restaurant chinezesc sau indian, dacă n-avem bani de Sardinia sau de Costa Brava, ne facem concediul la castraveţii bulgarilor sau ne internăm de bună-voie într-un ultra all inclusive din Antalya. Asta nu înseamnă că ne pute tot ce e românesc, pentru că în egală măsură dăm pe gît o ciorbă de burtă cu mult mujdei sau golim grătarul de mici.
Fără a fi neapărat neaoş, suporterul român s-a cam săturat de abureli portugheze de proastă calitate. Sau de prin alte părţi, pentru că am cam început să ne umplem şi de rebuturi braziliene, despre care Wikipedia nu pomeneşte nici măcar la capitolul “cioturi”. Dacă în celebra enciclopedie nu eşti nici măcar “ciot”, înseamnă că nu exişti, n-a auzit nimeni de tine.
De Peseiro se auzise, pentru că a antrenat-o pe Sporting şi a ajuns pînă într-o finală de Cupa UEFA. Ca şi de Magalhaes, măcar ca fotbalist. Fundaş stînga la Benfica, a eliminat Craiova, iar cu naţionala Portugaliei ne-a bătut la Euro ‘94. Ei nu erau doar cioturi, dar şi-au adus cioturile cu ei. Ambii părăsesc prematur România (Peseiro încă nu, îşi mai aşteaptă caşcavalul restant), au fraierit în stînga şi-n dreapta şi acum lasă, sub contracte mari, o grămadă de jucători, de nivelul cărora Rapidul şi Buzăul puteau oricînd să găsească la Electromagnetica sau la Săhăteni.
Acordeonistul cu pantofi lăcuiţi a reuşit să scoată Giuleştiul în afara Europei şi să-l plaseze pe locul 11 în campionat. Dacă ar fi făcut Rada sau Nae Manea una ca asta, erau desfiinţaţi de şefi şi trimişi nu la Rapid doi, ci la Rapid douăş’doi, care s-ar fi înfiinţat urgent, special pentru ei. Lăutarul lusitan a stat cu fruntea întinsă pentru a primi bancnotele şefilor, murmurînd gazeluri la urechea lui Taher şi refrene uteciste, pe gustul lui Copos. Făcea arte marţiale pe marginea terenului şi apoi se plîngea că-l trimit arbitrii în tribună. Zbiera în engleză de baltă că mint ziarele, dădea cu Gazeta de pămînt, iar peste trei zile se dovedea că ziarul aruncat pe pardoseală avea dreptate pînă la virgulă.
Magalhaes, care probabil că nici portugheza maternă nu e în stare s-o vorbească fără bîlbîieli, îndesa pe gîtul Buzăului tot felul de agarici care făceau alunecare la propriul portar şi-şi bătea joc de o grămadă de internaţionali de tineret pe care-i băga să joace din an în Paşte.
Ei, portughezii, pleacă şi nu-i regretă nimeni. În urma lor rămîn păcăliţii, la care de fapt trebuie înlocuită o literă, “c” în loc de “ţ”, ca să iasă păcălici. Copos e bărbat minoritar, nu declară nimic, şi încearcă să-l aducă pe Lucescu-tatăl, care n-o să vină niciodată. Taher e derutat, iar Costel Bucur va trebui să plătească o grămadă de neofiţi pe care i i-a lăsat portughezul în curte. Dar, în afara păcălicilor, care posedă talentul de a fi fraieri doar atunci cînd au chef, rămîn suporterii. Rapidiştii vor trebui să tragă tare pentru Intertoto, care s-a desfiinţat, iar buzoienii, cu două picioare şi ceva în liga secundă, să se intereseze de-acum dacă nu vinde cineva vreun loc la vară.
