Tuesday, 7 October 2008

[prosport.ro] Triumful lui zero

[...]
Temwanjera e trimis pe teren, iar „Dulăul” schimbă vocabularul. „Urcaţi!” Rocadă. Vasluiul atacă, gazdele încearcă la ciupeală. Se termină nedecis, 0-0. De pierdut nu a făcut-o nimeni. Nici măcar cei care nu prind Gsptv.

Monday, 6 October 2008

[prosport.ro] Rapidul se afundă tot mai mult

„Hei, ce ploaie şi ce vânt...Dacă v-au plăcut bufonii, mai poftiţi şi-n altă seară”, răsună şi astăzi vocea unui mare rapidist, Florian Pittiş, în piesa celor de la Pasărea Colibri, „Cântecul bufonului”. Cam aşa a fost şi ieri la Târgu Jiu. 
[...]
Iar Cîrţu nu are mamă, nu are tată, pentru că după nouă echipe antrenate în 20 de ani de Liga I se sensibilizează doar când vine vorba de Universitatea Craiova. Ieri a executat Rapidul după stilu-i caracteristic: atacul e cea mai bună apărare, iar contraatacul devine letal când „Sorinaccio“ este pe bancă. Iar bannerul „Nu ne meritaţi!”, afişat pe gardul peluzei din Târgu Jiu de cei 100 de fani ce-au îndurat ploaia, spune adevărul despre o echipă ce nu se mai regăseşte de la victoria cu Dinamo.

Pandurii au fost foarte bine montaţi. În clasament suntem tot la categoria vise urâte şi coşmaruri
- Sorin Cîrţu, antrenor Pandurii

Sunday, 5 October 2008

[dinamo-online.net] CARATI-VA, daca aveti bun-simt!!!

scris in... 5 octombrie!

 Joi seara v-am dat creditul necesar pt ultima data....joi inspre dimineata am adormit insa greu cu durere in suflet si lacrimi in obraji. 

Vineri ne-am trezit cu uimire, in declaratii cretine, aceleasi cu iz de Champions League, competitie in care VOI nu aveti ce cauta.

CARATI-VA !!! Deoarece... 

Nicolae Badea 
Sub mandatul sau de CA al FCD, echipa a ajuns o rusine in Europa. Dintr-un brand cunoscut, Dinamo a ajuns pe locul 152, violata fiind, an de an, de tot felul de echipe ale caror nume sunt greu de pronuntat si scris.

Cristi Borcea 
mai bine de 10 ani ne pregateste pt Champions League. Si de mai bine de 10 ani, singurul rezultat este rusinea indurata an de an; niciodata din incompetenta sau lipsa de valoare ci intotdeauna din lipsa sansei, a arbitrajelor nefavorabile sau alinierii nefavorabile a planetelor.

Vasile Turcu 
Cercopitecul nu mai are nevoie de comentarii. O simpla poza este de ajuns.

Cristi Pulhac 
...gagicile, fitele si banii au fost mai importante decat cariera ta de fotbalist. Ai fi putut sa ajungi un cineva dar acum esti o nulitate absoluta. Ba mai mult, ar trebui ca si clubul sa-ti plateasca operatia de fractura de coloana pe care ti-a facut-o varful lui NEC in cele 2 meciuri.

Adrian Ropotan 
...in tine credeam cel mai mult. Aveai ceva din spiritul lui Catalin. Cu timpul insa, te-am ghicit atat noi cat si adversarii si arbitri: in afara de niste sarje kamikaze in terenul advers, incununate de fiecare data de niste caderi absolut grotesti, nu ai mai aratat nimic in ultimii 2 ani. 
Cu durere in suflet, tb sa-ti spunem adevarul in fata : nu ai valoare.

George Blay 
...your only quality is maybe that you have a big dick. Consequently, we suggest you a porn star carreer...good luck, far away from us!


Saturday, 4 October 2008

[Alin Buzărin] Adios, senhores!

După Peseiro a căzut şi Magalhaes de la Buzău. Doi paşi spre redobîndirea identităţii

Ne îmbrăcăm în ţoale italieneşti, conducem maşini germane, ieşim în oraş la restaurant chinezesc sau indian, dacă n-avem bani de Sardinia sau de Costa Brava, ne facem concediul la castraveţii bulgarilor sau ne internăm de bună-voie într-un ultra all inclusive din Antalya. Asta nu înseamnă că ne pute tot ce e românesc, pentru că în egală măsură dăm pe gît o ciorbă de burtă cu mult mujdei sau golim grătarul de mici.

Fără a fi neapărat neaoş, suporterul român s-a cam săturat de abureli portugheze de proastă calitate. Sau de prin alte părţi, pentru că am cam început să ne umplem şi de rebuturi braziliene, despre care Wikipedia nu pomeneşte nici măcar la capitolul “cioturi”. Dacă în celebra enciclopedie nu eşti nici măcar “ciot”, înseamnă că nu exişti, n-a auzit nimeni de tine.

De Peseiro se auzise, pentru că a antrenat-o pe Sporting şi a ajuns pînă într-o finală de Cupa UEFA. Ca şi de Magalhaes, măcar ca fotbalist. Fundaş stînga la Benfica, a eliminat Craiova, iar cu naţionala Portugaliei ne-a bătut la Euro ‘94. Ei nu erau doar cioturi, dar şi-au adus cioturile cu ei. Ambii părăsesc prematur România (Peseiro încă nu, îşi mai aşteaptă caşcavalul restant), au fraierit în stînga şi-n dreapta şi acum lasă, sub contracte mari, o grămadă de jucători, de nivelul cărora Rapidul şi Buzăul puteau oricînd să găsească la Electromagnetica sau la Săhăteni.

Acordeonistul cu pantofi lăcuiţi a reuşit să scoată Giuleştiul în afara Europei şi să-l plaseze pe locul 11 în campionat. Dacă ar fi făcut Rada sau Nae Manea una ca asta, erau desfiinţaţi de şefi şi trimişi nu la Rapid doi, ci la Rapid douăş’doi, care s-ar fi înfiinţat urgent, special pentru ei. Lăutarul lusitan a stat cu fruntea întinsă pentru a primi bancnotele şefilor, murmurînd gazeluri la urechea lui Taher şi refrene uteciste, pe gustul lui Copos. Făcea arte marţiale pe marginea terenului şi apoi se plîngea că-l trimit arbitrii în tribună. Zbiera în engleză de baltă că mint ziarele, dădea cu Gazeta de pămînt, iar peste trei zile se dovedea că ziarul aruncat pe pardoseală avea dreptate pînă la virgulă.

Magalhaes, care probabil că nici portugheza maternă nu e în stare s-o vorbească fără bîlbîieli,  îndesa pe gîtul Buzăului tot felul de agarici care făceau alunecare la propriul portar şi-şi bătea joc de o grămadă de internaţionali de tineret pe care-i băga să joace din an în Paşte.

Ei, portughezii, pleacă şi nu-i regretă nimeni. În urma lor rămîn păcăliţii, la care de fapt trebuie înlocuită o literă, “c” în loc de “ţ”, ca să iasă păcălici. Copos e bărbat minoritar, nu declară nimic, şi încearcă să-l aducă pe Lucescu-tatăl, care n-o să vină niciodată. Taher e derutat, iar Costel Bucur va trebui să plătească o grămadă de neofiţi pe care i i-a lăsat portughezul în curte. Dar, în afara păcălicilor, care posedă talentul de a fi fraieri doar atunci cînd au chef, rămîn suporterii. Rapidiştii vor trebui să tragă tare pentru Intertoto, care s-a desfiinţat, iar buzoienii, cu două picioare şi ceva în liga secundă, să se intereseze de-acum dacă nu vinde cineva vreun loc la vară.

Friday, 3 October 2008

[prosport.ro] Dinamo, învinsă de NEiCa Nijmeni

Să fim clari de la început: singurul lucru modern în dreptul olandezilor de la NEC nu a fost decât aşezarea pe teren. Celebrul 4-3-3, vizibil de la o poştă în meciurile naţiei lui Van Basten. În rest... nimic.
[...]

Tuesday, 23 September 2008

[DinamoMania] Drept la replica: DinamoMania vs Turcu

Actionarul dinamovist Vasile Turcu a lansat in aceasta dimineata un nou atac la adresa suporterilor dinamovisti si a site-ului DinamoMania. “Cei de la site-ul Dinamomania sunt o gasca si fac bani pe spinarea noastra. Acolo e un grup de derbedei. De un an de zile ei tot vin pe la mine pe la poarta si imi cer contract de sponsorizare. Dar nu am cum sa le dau sponsorizare, daca ei ma injura continuu” a tunat la Sportfm cel care ne-a obisnuit deja cu declaratiile sale halucinante de om complexat. Ca Vasile Turcu se simte “sapat” acum de suporteri, de site-ul Dinamomania, nu are de ce sa ne mire. In fond, in urma cu ceva vreme se simtea amenintat de Cristi Borcea si Nicolae Badea. Nici “spectacolul” oferit pe stadionul din Nejmegen si la care toti cei 3 reporteri Dinamomania au asistat consternati, nu e o noutate. In urma cu un an, in parcarea stadionului Olimpico, Vasile Turcu a oferit acelasi gen de reprezentatie: acuzatii la adresa suporterilor, lamentari de genul “numai eu sunt injurat, sunt singurul dintre actionari injurat de suporteri”, etc. Asa ca nu-i nimic nou sub soare. Ideea ca forte oculte, suporteri, colegi din conducere, site-urile dinamovistilor, s-au unit sa-l distruga e veche. Veche si fixa. 

Desi suntem pusi in situatia de a ne apara in fata unor acuzatii false, suntem nevoiti s-o facem deoarece minciunile pe care acest om prost crescut si prost educat, agramat si mincinos, le-a aruncat , au aparut in presa romana, la radio, mediatizand un fals cras. O luam pe rand:

1. Limbajul vulgar, de o intensitate alarmanta, folosit de Dl. Turcu este cat se poate de real. Martori in acest sens pot fi Dl. Badea si Dl. Borcea cat si dl Ministru Agathon, Victor Becali, Edi Apostol (gaşca slugilor proaste), Catalin Muresan (Prosport), Dochita Mosoianu (TVR) si Floriana Iacob (Antena 1) prezenti la "dialog", care au incercat sa-l potoleasca pe nabadaiosul actionar, desi eforturile lor erau intrerupte de bufnituri in ras la adresa inteligentei dl. Turcu, sau mai bine zis lipsei acesteia. Injuraturile au continuat si la telefon, unde redactora noastra a fost nevoita sa inchida telefonul pentru a nu auzi toate profanarile si pleiada de cuvinte urate demne de usa cortului, de satra, pe care dl Turcu o etala, dovedind intr-adevar ca este un domeniu unde se pricepe foarte bine. Ne pare rau insa ca domnul zugrav ne-a luat prin surprindere, ar fi fost frumos sa-l inregistram si sa-l punem pe site, va garantam ca acea inregistrare a Oierului in dialog cu Antena 1 ar fi fost considerata "civilizata" pe langa ce ne-a fost dat sa auzim de la omul acesta.

2. DinamoMania nu a solicitat NICIODATA bani de la acest escroc. declaratiile lui in acest sens fiind o minciuna sfruntata, obisnuita insa pentru oameni din "Gasca" in care dl Turcu se invarte. DinamoMania se finanteaza independent si nu are nevoie de nici�o jumate de leu de la oficialii lui Dinamo! Nu de alta, dragi cititori, dar oameni de teapa lui Turcu, gen Becali, atata asteapta: daca cineva face greseala sa accepte bani de la ei "turcaletii" vor profita de ocazie pentru a-i considera "sclavi", iar noi, la DinamoMania , stim acest lucru. Va garantam, dragi cititori, ca nimeni din echipa DinamoMania nu umbla dupa el sa ii ceara nimic altceva decat interviuri, pe care le refuza in stilul explicat la punctul 1.

3. Site-ul DinamoMania este alcatuit din oameni care au cel putin o facultate (subliniem CEL PUTIN), cu situatie sociala si familiala, respectabili si integri ! Unii dintre noi traiesc in afara tarii, altii sunt in tara si multumimita Internetului putem tine legatura cu Dinamo care este particica din inima noastra, echipa�pe care nu am dat-o uitarii desi suntem (unii dintre noi ) la 10 mii de kilometri departare si a trecut mult timp de cand eram in tara si incurajam echipa pe stadion. Acest fenomen nu poate fi inteles de un arivist ca domnul Turcu, imbogatit dubios peste noapte si venit la Dinamo pentru a-si masca evaziunile fiscale de tot felul pentru care este in permanenta urmarit de DNA.

4. De declaratiile zugravului cum ca in spatele site-ului nostru se afla SRI si SIE nu cred ca trebuie sa ne "dezvinovatim". Ridiculitatea acestor afirmatii este evidenta si cred ca face sa rada pe toti angajatii respectivelor institutii, cu lacrimi chiar. Este de remarcat insa obsesia pe care domnul zugrav o are in aceasta privinta, similara cu cea a altui individ care�a trecut�pe la clubul nostru, Ioan Becali. Este normal ca un om cu legaturi adanci in lumea interlopa, cu prieteni dragi, gen Gigi si Ioan Becali, sa aiba o paranoia in acest sens, sa se simta urmarit la fiecare pas, pentru ca doar el stie de cate ori o fi incalcat legea si acum se teme de represalii.

5. DinamoMania nu doreste "detronarea" dl Turcu ! Nu de alta dar singurul tron pe care zugravul sta protapit este acela din baie, pe care-l acceseaza in fiecare dimineata. Va asiguram, daca am avea un mod de a-l lipi acolo pentru totdeauna am face-o fara ezitare !

6. Desi Dl Turcu a declarat ca va retrage "agrementarea" noastra, termenul insemnand acreditare in limbajul incultilor (pentru cine nu stie), noi vom continua sa o folosim pana ce aceasta va fi retrasa oficial. Pentru informarea buna a cititorilor. �Ioan Becali a mai pus aceasta problema in trecut, aducand la ordinea de zi a Consiliului de Administratie "Problema DinamoMania". Bisnitarul nu a mai trait ziua�sa-si vada proiectele puse in aplicare�caci a fost dat afara de la club cu un binemeritat sut in dorsal. Ceea ce poate il paste si pe dl Turcu, nu de alta dar ne da senzatia ca este servitorul personal al fostului Presedinte al lui Dinamo.

Incheiem aici aceasta scrisoare deschisa cu speranta ca am reusit sa lamurim, sa punem la punct cateva aspecte esentiale ale relatiei site-ului nostru cu Dl. Turcu pe care il asiguram de respectul nostru nemarginit din ziua in care ne va anunta ca va vinde actiunile de la Dinamo. Daca va merge sa intregeasca gasca de langa cimitir poate chiar vom ajunge sa ne rugam pentru sanatatea lui. In fond cine se aseamana se aduna iar locul dl Turcu nu este intre oameni educati si cu bun simt ci alaturi de nemernici, alaturi de oameni fara bun simt, scrupule sau onoare. 

de ( discobolus ) ( 23.09.2008 20:37 )

Monday, 22 September 2008

[Maria Andrieş] E doar criză de timp

Rapidul are nevoie de răbdarea din care a crescut Braşovul

[...]
Rapidului îi lipseşte ceea ce Braşovul a avut şi are din plin: răbdare din partea conducerii. E drept, cu cît creşte nivelul, cu atît timpii se contractă. Exigenţele sînt altele în Liga 1, dar termenii discuţiei se păstrează. Şi Lucescu jr., şi oficialii din Grant vorbesc despre proiecte pe termen lung. Numai că proiectele Braşovului rămîn rezonabile, iar cele ale Rapidului - exagerate şi vagi.  Le lipseşte realismul. Se vorbeşte despre un “proiect european”. Timp de realizare: cîteva săptămîni.
[...]