S-a vorbit mult de startul plin de contraste avut de Barcelona și Real Madrid în prima etapă a campionatului spaniol. La Barcelona s-au schimbat mult mai multe lucruri decât se credea, iar la Real Madrid mai sunt de finisat o groază de detalii.
Barcelona, fără 9
Suprinzător, chiar dacă nu pare, Barcelona joacă fără atacant central, sau cel puțin, fără un atacant de referință pe acest post. Mai pe înțelesul tuturor, locul ocupat odată de Eto’o, și mai târziu de Ibrahimovic, este gol.Pentru a ajunge într-o astfel de situație se mișcă mai multe piese, însă varianta basică a jocului Barcelonei este următoarea: Villa intră de pe stânga ca aripă falsă, iar Messi face același lucru, însă de pe dreapta. În interiorul careului nu e nici un jucător fix, respectivul spațiu transformându-se în zonă de sosiri pentur jucători din linia de mijloc.
Avantaje? În principal, două: apărătorii centrali ai echipei adverse nu au un punct fix de marcaj, iar când le apare jucător în zonă, le vine din față și cu mingea sub control. Problemă nasoală pentru ei. Cel de-al doilea avantaj pentru Barcelona este că evită ambuteiajele ce se formau sezoanele trecute ( vezi semifinalele de Liga Campionilor cu Inter ) atunci când Messi, Henry, Xavi sau Iniesta încercau să ajungă într-o zonă deja acoperit de nouarul lor și pe care adversarii o populau din abundență cu fundași.
Ideea nu este nouă, ceva asemănător făcând Johann Cruyff atunci când antrena Barcelona: trimitea ca extreme nouari puri precum Lineker sau Stoichkov, lăsând liber un culoar central pe care apăreau pentru ataca poarta Bakero sau Laudrup. Mai târziu, Cruyff și-a modificat sistemul din mers o dată cu sosirea lui Romario. Însă Romario îi oferea o infinitate de combinații ofensive.
Actualul sistem nu va fi ceva fix în schema de joc a Barcelonei pentru acest sezon pentru că Lui Guardiola îi place să schimbe, să suprindă, însă va fi o formulă pe care o vom vedea foarte des, mai ales împotriva echipelor ce nu vor să iasă la joc.
Real Madrid: Misiune imposibilă
Jose Mourinho a început primul joc oficial oferindu-i tânărului Canales o misiune practic imposibilă. L-a pus să joace mijlocaș ofensiv, în spatele unui atacant central ( Higuain ) și cu o extremă pe fiecare bandă ( Cristiano Ronaldo și Di Maria ), în spate având doi pivoți ( Xabi Alonso și Lass Diarra ). Misiunea lui Canales, așa cum își propunea Mourinho, era să organizeze atacul echipei, să facă tranziția dinspre pivoți, să se asocieze cu cei din față și să caute pasa decisivă. Ceva nu a mers. De fiecare dată când Canales le pasa celor din față, aceștia ( toți cei trei; CR. Ronaldo, Di Maria și Higuain ) își luau la revedere fără să mai privească în urmă. Să le dai mingea ăstora și să aștepți să ți-o dea înapoi, înseamnă o așteptare eternă. Iar dacă, din întâmplare și fără să facă exces, combinau între ei, priveau mereu înainte.Canales era considerat ceva din trecut, o fază de joc deja consumată de care nu mai este nevoie.
Privind înapoi, panorama era și mai jalnică. Lass își abandonase poziția ( nu se știe dacă din ordinul lui Mourinho sau din proprie inițiativă ) și se apucase și el de construcție, fundașii laterali nu urcau mai deloc, iar dacă o făceau nu treceau de linia ce înjumătățește terenul de joc, iar Xabi Alonso, ultimul partener posibil pentru Canales, are o manie pentru pasele largi către atacantul central. Și pentru că nu era de ajuns, Canales s-a văzut nevoit să muncească și în apărare, din bandă în bandă și de la atacanți la pivoți. Mallorca a avut o misiune ușoară, sacrificându-și un singur jucător, pus să îl marcheze pe Canales, pentru a distruge orice urmă de idee ofensivă a lui Mourinho.
Cifrele lui Canales sunt cât se poate de edificatoare: nu a tras nici un șut la poartă, nu a dat nici o pasă în careul de 16 metri, nu a recuperat nici măcar un balon, a dat opt pase greșite...
Ce importanță are anularea lui Canales? E suficientă o privire peste colegii lui. Fără jucătorii care să facă ordine și să conducă, Real Madrid este rupt în două: în spate, șase jucători care își păzesc ograda, iar în față trei găini zăpăcite care atacă fiecare după cum îl taie capul. Cel de-al zecelea jucător de câmp, Canales, trebuie să se fi simțit ca un violonist într-un grup de rock heavy-metal. Dacă nu modifică ceva, dacă atacanții continuă să fie atât de egoiști, Real Madrid va sfârși prin a fi o echipă de contraatac, lucru ce nu îi stă bine unui club de o asemenea talie.
No comments:
Post a Comment